Poezie şi Proză
Petru Cărare s-a născut pe data de 13 februarie 1935 în Zaim, raionul Căușeni, județul Tighina. Este un poet, prozator, publicist și dramaturg din Republica Moldova. Părinții săi au fost țărani: Profir Cărare și Naejda Duca. Clasa întâia (românească!) o trece în 1942-43. A urmat școala medie de cultură generală din comuna natală. A absolvit Facultatea de Jurnalistică a Școlii Centrale Comsomoliste din Moscova (1956) și Cursurile superioare de literatură de pe lângă Institutul de Literatură M. Gorki din Moscova (1969). A fost laureat al Premiului Național (2000).
Iubire târzie
In sufletul meu, un castel batranesc,
Ce cauti, iubire tarzie?
Ma rade si fata pe care-o iubesc,
Ma rade, plangand, si sotia...
Ipoteza
Ca sa devii savant, pe cat se pare,
Adesea lucrul cel mai important
E sa aduci dovezi convingatoare
Ca intelegi... ce-a spus un alt savant.
Toamna în Moldova
Din pomul verde si frumos
Mai cade-o frunza, inca una...
Si se astern covor pufos -
Asa e toamna-ntotdeauna!
Si pasari zi de zi se duc,
Si vezi doar una cite una...
Precum o frunza-n virf de nuc -
Asa e toamna-ntotdeauna!
Pe drum, pe case si pe flori
Frumoase brume-si pun cununa...
Se-ascunde soarele in nori -
Asa e toamna-ntotdeauna
Unui confrate
O, drag confrate de condei,
Cum pot misterul să-mi explic:
De unde scoţi mereu idei
Ce, cât le suni, nu spun nimic?
Miroşi în versuri o lalea
Sau rupi o stiblă de chirău, -
N-ai nici cu criticii belea
Şi nici cu şefii nu stai rău.
Adică n-ai nimic de spus?
Nu râzi? Nu plângi? Nu eşti gelos?
Hai, urcă-te pe soclu sus!
Eu mai rămân pe-aici, pe jos.
Declaraţie de dragoste duşmanului meu
Duşmane drag! Să ştii că-mi place
Duelul nostru vechi şi sfânt.
Mi-ai spus că nu mă laşi în pace
Şi te-ai ţinut, văd, de cuvânt.
Tu nu poţi fi cu două feţe:
Să fim cumva pe-ascuns şi fraţi.
Ce-ar fi amicii mei să-nveţe
A-mi fi la fel de devotaţi!
Nu pun pe slove văl de ceaţă,
Dar într-o luptă de idei
Prefer să fiu lovit din faţă,
Decât din spate de ai mei.
Ce bine-i, zău, că nu-s bogat!
A fi bogat e o belea
Pe capul celui ce şi-o ia:
Să ai pe conturi bani câţi vrei,
Să nu ştii ce să faci cu ei,
Să fii cu grijă, nu cumva
Să te încurci la numărat...
Zău, nu-mi doresc aşa ceva
Ce bine e că nu-s bogat!
A fi bogat? Ce, asta-i trai,
Să ai numai atât cât ai?
Eu, unul, zău, mi-i mai pe plac
Că sunt aşa cum sunt - sărac,
Căci doar aşa mai poţi conta,
Vorbind puţin la figurat,
Că toată lumea e a ta.
Ce bine-i, zău, că nu-s bogat!
Portrete
I
Tu-l credea-i un om de vază,
Dar dânsul e, de fapt, o frază
Din slove spuse-n chip şi fel
Pe plac la cei mai mari ca el.
II
Poetul nostru, fost profund,
Umflat la chip e şi rotund, -
Durerea cui să mai exprime,
Când plin i-i versul de grăsime?
III
Mai sunt satirici: vrând s-acuze,
Întâi îşi cer tot mii de scuze,
Se tot închină colo, ici, -
Nu-i poţi numi nici măscărici.
Miez de noapte
Spune, mândra mea, curat:
Câţi bărbaţi te-au sărutat?
Dar şi eu ce-ntreb, nebunul! –
Ai să-mi spui că numai unul.
Câţi, trecând prin viaţa ta,
Nu mai pot a te uita?
Ai să spui că numai unul
Şi cel unu-s eu, nebunul.
Dar pe cine tot mereu
L-ai iubit tu? Iar sunt eu?
Dulce vorba ta mai sună
Şi o cred, chiar de-i minciună.
Explicaţia păţitului
- Vai, nu eşti sincer, ian dă-ţi seamă:
De-o oră suntem cunoscuţi,
Nici nu ţii minte cum mă cheamă,
Dar mă cuprinzi şi mă săruţi.
- Ba-s mult mai sincer ca oricine:
Te-am întâlnit şi mi-ai plăcut.
Dar dacă te cunosc mai bine,
Mă tem că nu te mai sărut...
