Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Diaspora


Moldovenii din diasporă organizează acțiuni de caritate pentru cei de acasă

În această perioadă, cetățenii Republicii Moldova stabiliți cu traiul în străinătate organizează mai multe acțiuni de caritate, cu scopul de a ajuta cetățeni din Moldova, fie copii, tineri în dificultate sau familii vulnerabile. În acest context, vă prezentăm un calendar al acestor evenimente.

DATA: 8 mai
LOCUL: Varnița, Republica Moldova
ORA:  15.00
EVENIMENTUL: Crucea Roșie din Italia va dona o ambulanță pentru localitatea Varnița. La acesta a contribuit Ludmila Furtună, medic anestezist și reanimator în orașul Parma(Italia), Președinta Asociației de voluntariat moldo-italiană ”Renașterea” din Parma.
BENEFICIARI: Loucitorii satului Varnița

DATA: 8 mai
LOCUL: Londra, Marea Britanie
EVENIMENTUL: Membrii Asociației Moldovenilor din Marea Britanie (AMMB) au creat un cont paypal prin care și-au propus să adune 7000 de euro pentru o operație în Germania, care i-ar putea reda, parțial, vederea lui Vlad Oleg Adrian, tânărul orfan, nevăzător, din Republica Moldova, care în prezent locuiește în Parcul Central din Chișinău.
Donatiile pot fi facute aici:  https://www.paypal.com / cgi-bin / webscr?cmd=_s-xclick&hosted_bu t ton_id=HMMHNWW53W32G

DATA: 10 mai
LOCUL: orașul Philadelphia, PA, SUA
ORA:  16.00 – 20.00 (ora SUA, Philadelphia)
EVENIMENTUL:   Grupul Social ”Promovăm Moldova@New York” organizează evenimentul cultural ”CU DRAG, DIN MOLDOVA” - o seara de artă și cultură națională în SUA. Evenimentul are ca scop promovarea culturii naționale, stabilirea parteneriatelor locale, consolidarea comunității de moldoveni din statele New Jersey, New York și Pensilvania, precum și din alte state din SUA. Pe durata evenimentului va fi organiză și o  campanie de  colectare de fonduri.
BENEFICIARI:  Organizația de caritate din Moldova, Regina Pacis
(vom expedia, separat, un comunicat de presă referitor la acest eveniment)

DATA: 11 mai
LOCUL: Atena, Grecia
ORA:  15.00 (ora Grecia)
EVENIMENTUL:  Concert de caritate cu genericul “Pentru un zîmbet de copil” ,  organizat de  Uniunea moldo-elenă “Al. Ipsilantis”. În cadrul spectacolului vor evolua  artiști de muzică populară și de estradă originari din R. Moldova, stabiliți în Grecia, grupul “Hora Moldovei”, din raionul Glodeni și un grup de copii din diaspora ateniană. Organizatorii acestei festivități își propun să colecteze îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării și produse alimentare. Costul biletului – 5 euro.
BENEFICIARI:  Copiii nevoiași din Republica Moldova

DATA: 12 mai
LOCUL: Londra, Marea Britanie
ORA:  09.00 (ora L ondrei )
EVENIMENTUL:  Primul forum moldo-britanic de caritate, organizat de Asociația moldo-britanică pentru cultură și dezvoltare VATRA, în colaborare cu organizațiile de caritate Child  Aid  www.chaildaidrr.org și MAD AID UK  www.mad-aid.org.uk .  Forumul are ca scop crearea relațiilor de colaborare între organizațiile engleze de caritate, active în Moldova, precum și atragerea în efortul de caritate a moldovenilor stabiliți în Marea Britanie. Forumul se va desfășura în format de discuții și lucru în grup între 18 organizații engleze de caritate și se va încheia cu o recepție în cinstea Carității, la care vor participa cetățeni ai Republicii Moldova, stabiliți în Marea Britanie.
BENEFICIARI:  Cetățenii Republicii Moldova.

 

 

 

Partenerii nostri: