Primul portal de promovare a artei si culturii în Moldova

Vedete


La mulţi ani, Nelly Ciobanu!

Pe data de 28 0ctombrie, interpreta de muzică uşoară Nelly Ciobanu, implineste  41 de ani.

Nelly Ciobanu s-a născut în anul 1974, în satul Cania din raionul Cantemir. Şi-a făcut studiile la Colegiul de Muzică din oraşul Tiraspol, Republica Moldova.

Şi-a făcut debutul ei profesional  la concursul ”Steaua de dimineaţ[” („Morning Star”), în 1994, care s-a încheiat cu o victorie spectaculoasă pentru interpreta de 19 ani – i-a fost acordat premiul întâi şi admiraţia, nu numai a publicului spectator, dar şi a profesioniştilor. „Domnişoara aceasta va avea un viitor strălucit!”- au spus muzicienii eminenţi. Performanţa la concursul „Maluri de Prut” din Republica Moldova (1996), unde a luat Marele Premiu, a confirmat statutul ei de cea mai bună interpretă pop a ţării din acele timpuri.

A participat la numeroase concursuri international, de la majoritatea ieşind învingătoare. Astfel, în anul 1998, a cîştigat premiul II la Festivalul „Yalta – 98” (Ucraina), în 1999 – Premiul mare la concursul „Discovery” în Bulgaria, premiul II la festivalul „Vocea Asiei”, de la Alma-Ata, Kazahstan, în anul 2000 − premiul I la festivalul „Slavianskii Bazar” din Belarus, medalia de bronz la „Jocurile Delfice” în Rusia în 2002, premiul de aur al festivalului „Primăvară de aprilie” din Coreea de Nord, în anul 2003 − premiul II la festivalul „Novaia volna” în Iurmala, Grand Prix la concursul „K. Shulzhenko” de la Kharkiv.

În 2009, Nelly Ciobanu a reprezentat Republica Moldova la concursul „Eurovision”.

Nelly Ciobanu este interpreta cu cea mai mare autoritate în lumea muzicii moldoveneşti, fapt confirmat şi de premiile VIP oferite şase ani la rând.  În 2001 i s-a oferit titlul de Maestru în Arta al Republicii Moldova.

 

Artinfinit.md

Partenerii nostri: